Brand de insula

M-am intors acum cateva zile din vacanta petrecuta in insula Rhodos si chiar daca nu isi are neaparat locul intr-un blog orientat spre zona sanitar-farmaceutica, uite-ma scriind. Mi-e imposibil sa nu ma gandesc la scandaloasa si disputata frunza-brand a Romaniei si mi-e teribil de greu sa nu fac comparatii cu Grecia. Rodos are un slogan adanc inradacinat in mitologia care explica originea insulei. Este locul in care Soarele s-a indragostit de mare, este insula in care a existat, pentru putin timp, intr-adevar, Colosul, una din cele 7 minuni ale lumii. Dar e mai mult decat atat. E sentiment. Daca as pasi in avion si nu mi-ar elucida nimeni destinatia, coborand din avion, in primele 2 secunde de respirat aerul rodosian as sti ca sunt in Grecia. Daca am duce marketingul senzorial la nivel de brand de insula, in Rhodos am gasi o falnica intrupare a acestei forme de marketing. Si nu exista pentru ca este impusa de dragul turismului, este un marketing senzorial inglobat, in chip misterios pentru mine, in viata oamenilor de acolo, in insasi viata insulei, in ciuda faptului ca, in sine, este un soi de melting pot. Istoria insulei e surprinzatoare prin influentele pe care le-a resimtit, prin fortele care au dominat-o de-a lungul timpului: turci, italieni, germani…Si acolo s-au localizat oameni in cautarea vietii calme, molatice chiar, a grecilor: olandezi, romani, lituanieni, cehi. Oameni care s-au lasat adoptati de insula si care au devenit o voce care cheama turistii in insula si care s-au integrat atat de bine incat senzorialul a ramas elen. De la muzica ascultata in orice taverna, supermarket, vas de croaziera, la patima cu care participa la dansurile traditionale, la placerea cu care au uitat alte gastronomii pentru a o urca pe cea elena la rangul suprem. La nivel de servicii oferite turistilor, Grecia e Grecia. In bazaruri si magazine, nu intalnesti decat oameni prietenosi si calmi, zambitori, doritori sa te cunoasca, care iti zambesc si daca nu cumperi nimic. In restaurante esti intampinat la fel si insotit la masa, serviciul e rapid, mancarea din belsug, basca darul din partea casei: un vin traditional, struguri din podgorii rodosiene, dulciuri. Toate oferite cu sufletul, si sunt convinsa ca pretul lor se amortizeaza in profitul castigat de pe urma comenzii turistului. La iesire, ti se multumeste frumos, esti insotit pana la iesire, ti se acorda personal atentie cu zambetul pe buze. In Romania, mi se plangeau prieteni de restaurante unde asteapta 40 minute pentru o ciorba, restaurante unde ti se uita comanda si ti spune „mai spuneti o data ce doriti” cu prea multa nonsalanta. Restaurante in care chelenerul iti propune sa iti incalzeasca la microunde mancarea care in mod normal ar trebui sa ie calda. Si aud ca ospitalitatea e o trasatura a romanilor. Daca asta e ospitalitate, la greci ce e? Si nu pot sa cred ca e ceva programat, e un mod de viata. Si atunci mai e sau nu marketing senzorial? As spune ca e un marketing inradacinat profund in realitate, fapt care il face credibil. Cred ca in brandul insulei Rodos si al Greciei in general s-au constientizat atat de bine punctele forte, iar trasaturile care sunt cantecul de sirena pentru turisti sunt incurajate in primul rand in inimile localnicilor. Pentru ca nu poti sa promiti una, si sa oferi alta fara sa creezi confuzie. Grecia are o imagine unitara, ofera mereu exact ce promite. De data asta, imaginea indusa de greci si imaginea difuzata in mass media si de turistii care se intorc de acolo isi suprapun perefect pana in cele mai mici detalii. In cazul Romaniei, inutil de discutat. Vine toamna…Frunzele si frunza ruginesc, frunza si imaginea pica…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: